Inteligenţa emoţională

Inteligenţa emoţională este capacitatea personală de identificare şi gestionare eficientă a propriilor emoţii în raport cu scopurile personale (carieră, familie, educaţie etc.). Finalitatea ei constă în atingerea scopurilor noastre, cu un minim de conflicte inter şi intra-personale.

Pentru Goleman, inteligenţa emoţională are la bază cinci elemente deosebit de importante:

· cunoaşterea personală,

· controlul emoţiilor/reacţiilor emoţionale,

· motivaţia,

· empatia,

· capacitatea de comunicare.

Dezvoltarea inteligenţei emoţionale ne permite să ne punem în valoare aptitudinile intelectuale, creativitatea. Ne asigură reuşita, atât în plan personal, cât şi în cel profesional.

Importanţa emoţiilor

Supravieţuirea

Emoţiile s-au dezvoltat de-a lungul erelor, în consecinţă, ele funcţionează ca un sistem de ghidare foarte delicat şi sofisticat, ca un mecanism de atenţionare interior.

Luarea deciziilor

Sentimentele şi emoţiile reprezintă o importantă sursă de informaţii, ajutându-ne să luăm decizii. Fără centrii nervoşi ai emoţiilor omul nu poate lua nici o decizie, deoarece nu va şti ce va simţi în legătură cu deciziile sale.

Stabilirea limitelor

Sentimentele noastre ne ajută să tragem semnale de alarmă atunci când suntem deranjaţi de comportamentul unei persoane. Fermitatea exprimării emoţionale din acele momente ne poate ajuta în trasarea graniţelor care ne sunt necesare pentru protejarea sănătăţii noastre psihice.

Comunicarea

Comunicarea are loc în principal la nivel nonverbal, adică emoţional. Emoţiile se manifestă de regulă prin expresiile faciale şi prin postura corporală. Cei care stăpânesc arta comunicării pot exprima mai mult din nevoile lor emoţionale. Pe de altă parte, cei care sunt receptivi la nevoile emoţionale ale celorlalţi oameni, sunt capabili să-i facă să se simtă importanţi, înţeleşi şi iubiţi.

Unitatea

Sentimentele şi emoţiile sunt universale, fapt care ne poate ajuta să ne simţim uniţi între noi. De exemplu, sentimentele de empatie, compasiune, cooperare şi iertare, au potenţialul de a ne uni ca specie.

Structura competenţelor emoţionale

A. Competenţe emoţionale de ordin personal

- conştiinţa de sine: cât de bine îţi cunoşti propriile emoţii, sentimente; să ştii care sunt forţele şi slăbiciunile tale, să ai un simţ al valorii personale;

- stăpânirea de sine: să fii capabil să iţi controlezi emoţiile şi impulsurile; să fii credibil prin respectarea anumitor standarde unanim acceptate; să iţi asumi răspunderea pentru ceea ce faci; să fii flexibil şi deschis faţă de nou;

- motivaţia: să iţi doreşti să fii cel mai bun, să reuşeşti; să poţi să te implici în obiectivele comune ale unui grup; să ai iniţiativa când este nevoie; să fii optimist şi perseverent în ciuda obstacolelor.

B. Competenţe emoţionale de ordin social

- empatia: să simţi sentimentele celorlalţi şi să participi afectiv la îngrijorările lor; să îi ajuţi pe ceilalţi să se dezvolte; să anticipi, să identifici nevoile celorlalţi; să percepi corect relaţiile de putere;

sociabilitatea: să fii capabil să exerciţi influenţă, să fii persuasiv; să ştii să asculţi, să negociezi, să inspiri, să organizezi, să iţi creezi legături cu alţi oameni, să conlucrezi pentru a obţine un rezultat comun.

Povestea Arinei

Afară era un soare orbitor, iar pereţii clădirilor amplificau strălucirea de mii de ori. Toate clădirile erau alcătuite din cristale de cuarţ şi oglinzi speciale, care aveu ca scop îmbunătăţirea sistemelor de comunicaţie, aplicarea diferitelor ritualuri de tratament bazate pe emisia de energie radiantă, canalizată prin cristale condensate şi antrenată spre locul afectat de boală.

Mă plimbam distrată pe străzile tăcute – erau mai lăturalnice dar, pe ele încă te puteai plimba, folosindu-te de propriile picioare, în schimb, pe străzile centrale, locurile destinate deplasării erau rulante, nu trebuia să depui nici un efort pentru a te deplasa – eram în stare de reverie şi parcă pluteam când, deodată, am simţit o durere putrnică în piept, după care am fost liberă. Nu ştiu cât am stat aşa, dar am auzit nişte voci plăcute, ce mă înconjurau şi îmi spuneau că va trebui să mă nasc în România şi că e foarte important pentru mine să intru în grupul „Atlantis”, unde va trebui să iau numele unui copac. Mi s-a mai spus că acolo voi fi ajutată să mă dezvolt spiritual şi voi învăţa multe lucruri, ce mă vor ajuta să înţeleg misterele acestei lumi, mistere, pe care toată lumea le-a ştiut, dar nu le-a folosit în mod benefic şi le-a fost oprit accesul la cunoaştere, pentru câteva mii de ani.

Stăteam la soare, într-o poieniţă înconjurată de arini, în jurul meu zumzăiau albinele, iar arinii foşneau atât de plăcut, încât am sinţit că mă inundă o stare de beatitudine, pe care nu o mai încercasem până atunci. Totul era mirific – cântecul naturii m-a transportat pe alte tărâmuri şi, în clipa aceea, mi-am dorit cu ardoare să mă identific cu acei copaci frumoşi, cu flori verzui-roşiatice, ce îmi umpleau sufletul de iubire şi căldură. Şi parcă amintirile mi se învălmăşeau în cap: vedeam mii de străluciri pe care nu mi le explicam, camere din cristale, voci care imi şopteau dulce ... oare ce imi spuneau? Parcă ar fi un nume, sau...

Trăiam un moment unic, de o frumuseţe fără seamăn, moment în care am luat hotărârea să-mi schimb numele şi să mă numesc ARINA. Când am intrat în grupul „Atlantis”, ştiam care va fi numele meu – o punte peste milenii, cu rezonanţe îndepărtate, ce amintesc de un anume copac şi în acelaşi timp de un anume popor, demult uitat şi pierdut în negura amintirilor...