Afară era un soare orbitor, iar pereţii clădirilor amplificau strălucirea de mii de ori. Toate clădirile erau alcătuite din cristale de cuarţ şi oglinzi speciale, care aveu ca scop îmbunătăţirea sistemelor de comunicaţie, aplicarea diferitelor ritualuri de tratament bazate pe emisia de energie radiantă, canalizată prin cristale condensate şi antrenată spre locul afectat de boală.
Mă plimbam distrată pe străzile tăcute – erau mai lăturalnice dar, pe ele încă te puteai plimba, folosindu-te de propriile picioare, în schimb, pe străzile centrale, locurile destinate deplasării erau rulante, nu trebuia să depui nici un efort pentru a te deplasa – eram în stare de reverie şi parcă pluteam când, deodată, am simţit o durere putrnică în piept, după care am fost liberă. Nu ştiu cât am stat aşa, dar am auzit nişte voci plăcute, ce mă înconjurau şi îmi spuneau că va trebui să mă nasc în România şi că e foarte important pentru mine să intru în grupul „Atlantis”, unde va trebui să iau numele unui copac. Mi s-a mai spus că acolo voi fi ajutată să mă dezvolt spiritual şi voi învăţa multe lucruri, ce mă vor ajuta să înţeleg misterele acestei lumi, mistere, pe care toată lumea le-a ştiut, dar nu le-a folosit în mod benefic şi le-a fost oprit accesul la cunoaştere, pentru câteva mii de ani.
Stăteam la soare, într-o poieniţă înconjurată de arini, în jurul meu zumzăiau albinele, iar arinii foşneau atât de plăcut, încât am sinţit că mă inundă o stare de beatitudine, pe care nu o mai încercasem până atunci. Totul era mirific – cântecul naturii m-a transportat pe alte tărâmuri şi, în clipa aceea, mi-am dorit cu ardoare să mă identific cu acei copaci frumoşi, cu flori verzui-roşiatice, ce îmi umpleau sufletul de iubire şi căldură. Şi parcă amintirile mi se învălmăşeau în cap: vedeam mii de străluciri pe care nu mi le explicam, camere din cristale, voci care imi şopteau dulce ... oare ce imi spuneau? Parcă ar fi un nume, sau...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu