Stau si mă tot întreb de-o vreme de unde a răsărit toată fauna asta mitocănească pe străzile oraşelor? Piţipoance, cocalari, gherţoi şi alte specimene răsărite ca după ploaie, asemenea ciupercilor otrăvitoare??? Din ce plămădeli or fi făcuţi? Când mă uit la ei cum sunt îmbrăcaţi (oricum, dar nu decent) şi mai ales când văd cum se comportă (fără cel mai elementar bun-simţ), mă gândesc cu consternare, nu mai departe decât la MOMENTUL 1989, la zilele nefaste în care atâţia tineri demni şi-au pierdut bunul lor cel mai de preţ pentru o cauză plină de speranţă, pentru ca cei care vor rămâne în urmă să işi croiască o viaţă liberă, care să stea sub semnul dreptăţii, al demnităţii şi al respectului pentru OM.
Ce vise deşarte!!! Mă întreb ce-ar fi făcut dacă ei ar fi ştiut în acea secundă fatală, că sacrificiul lor suprem vă fi terfelit în noroi de o gloată de „răi şi fameni”, căreia nu-i pasă decât de interesele propii? S-ar mai fi sacrificat? Ar mai fi stat în bătaia gloanţelor? Eu cred că nu. Acum se răsucesc în mormintele lor necunoscute şi-şi strigă vântului durerea. Mamele îndoliate, şi azi, după 20 de ani, mai merg plânse la cimitire, unde se află poate, un mormânt simbolic, caci trupul odorului ei zace prin cine ştie ce canal, sub formă de cenuşă. Şi durerea lor este, de multe ori amplificată în fiecare zi, la fiecare ştire, pe stradă, când se vede înconjurată de poleieli şubrede şi caricaturi de oameni, întrebându-se – şi pe bună dreptate – pentru ce a murit fiul//fiica ei?
Dar să revenim la oile noastre (nu ale lui Becali, Doamne fereşte!), la fauna pestriţă, incultă dar totodată plină de o supra-stimă de sine transformată în aroganţă, pentru care valorile morale (ce-or fi alea??? sic!) nici nu există. Te întrebi dacă unii dintre ei au suflet? Şi vine şi răspunsul: desigur, dar e îndesat pe undeva, printr-un „colţ” de muşchi, sufocat, strangulat şi însetat de LUMINĂ, pe care nu o va primi poate niciodată, având în vedere întunericul în care a fost condamnat să trăiască de către însuşi cel care îl posedă. Întuneric dat de chiar scara valorică proprie, unde pe prima treaptă (dar şi pe următoarele) tronează impunător şi plin de nesimţire, nimeni altul decât BANUL. Da, dragii mei, „măria-sa banul” este atotputernic, este plin de aroganţă, este nesimţit, vrea tot mai mult. Nu se satură niciodată! Şi mai vrea ceva! În mod imperios! Vrea să DEMONSTREZE! Să DOVEDEASCĂ! Să ARATE EL.....! Cui ştie el! Să crape ceilalţi de invidie... şi de ranchiună... si de „oftică”!
Dragilor, demostrativitatea aceasta excesivă se înalţă pe un soclu şubred, format din frustrări, suferinţe, marginalizare, lipsa confirmării din parte persoanelor semnificative şi în special, a lipsei de educaţie. .... Şi am spus cuvântul magic! Din păcate acest cuvânt işi pierde din sensul lui profund, confundându-se tot mai mult cu instrucţia, cu acumularea (de informaţii ... bani sau orice alt bun material). Circulă prin vulg expresia: „este educat”, făcându-se referire la câte şcoli a absolvit! Domnii mei acolo nu e vorba de educaţie! Am văzut persoane cu facultăţi şi masterate sau doctorate, comportându-se ca nişte brute, lipsite de bun simţ, care nu ştiu nici să salute atunci când întâlnesc un coleg sau chiar un subordonat (el fiind director! sic!). Deci, cum spuneam, educaţia este cu totul altceva! Este în primul rând atenţia pe care o primeşti de la părintele tău, atunci când eşti copil, este dragostea care se răsfrânge asupra ta din partea celor care ţi-au facilitat venirea pe lume, dar care, totodată, nu sunt proprietarii tăi!
Din păcate, am văzut mulţi părinţi comportându-se cu copilul lor, asemeni unor proprietari! Încă mai circulă vorba: „eu te-am făcut, eu te omor!” Pardon! Cu ce drept? Dragi părinţi, NU UITAŢI!!! Copilul vostru NU este PROPRITATEA voastră! Vi s-a încredinţat spre creştere şi EDUCARE şi într-o zi, veţi da socoteală pentru ceea ce aţi făcut din copilul vostru!
Şi poate vă întrebaţi care este legătura cu fauna pestriţă de care am pomenit la început? Aici este legătura! Toate aceste specimene sunt lipsite, în primul rînd, de EDUCAŢIE, în al doilea rând, de BUN SIMŢ şi în al treilea rând, de EMPATIE. Şi toate aceste lipsuri se reflectă în comportamentul lor. Cele trei sunt indispensabile unui om „EDUCAT”! Şcoala, Universitatea şi alte forme de instruire ne conferă o meserie, o profesie, dar adevărata educaţie se face acasă, în familie, prin modelele pe care părinţii le oferă copilului prin propriul lor comportament! O atmosferă securizantă, caldă, relaxată este indispensabilă pentru o educaţie de succes. De asemenea, precuparea părinţilor pentru bunăstarea şi confortul psihologic, în primul rând, al copilului este esenţială în formarea personalităţii lui. Şi nu în ultimul rând este necesară existenţa unui climat de cooperare şi fermitate din partea cei doi părinţi şi mai ales, de funcţionarea şi respectarea regulilor şi a limitelor din proximitatea copilului!
Şi totuşi, optimismul meu incorigibil mă determină să cred cu tărie că în acest neam controversat, cu vârfuri şi genuni, genii şi idioţi, se va manifesta cândva LUMINA, PACEA ŞI IUBIREA, aşa cum îi place lui Oreste să ne ureze la sfârşitul fiecărei emisiuni de vineri seara!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu